În data de 2 iulie 2021, la ora 12:16, a izbucnit un incendiu la Rafinăria Petromidia, din localitatea Năvodari, județul Constanța. Pompierii călărășeni au dat o mână de ajutor la stingerea flăcărilor.
În aproximativ 8 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
Imediat de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.
Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o căutarea și salvarea persoanelor surprinse în acest incident.
Bilanțul final al victimelor este de șase persoane, astfel: două persoane cu arsuri pe 45%, respectiv 35% din suprafața corpului transportate cu 2 elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgență București, două persoane cu diverse traumatisme transportate la spital, o persoană cu arsuri minore care a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Din nefericire, persoana dispărută a fost găsită decedată.
Echipajele de intervenție au acționat pentru răcirea zonei de ardere, în scopul eliminării posibilității de reaprindere.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, aproximativ 120 de pompieri din cadrul mai multor Inspectorate pentru Situații de Urgență Județene au acționat cu următoarele mijloace de intervenție: 14 Autospeciale de stingere cu apa și spumă; 3 Autocamioane de intervenție; 4 motopompe de mică și mare capacitate; 1 autospecială CBRN; 1 autospecială transport victime multiple; 1 ambulanța SMURD Terapie Intensivă Mobilă; 6 ambulanțe SMURD Echipaj de Prim Ajutor; 6 ambulanțe ale SAJ Constanța ( 1 echipaj C2 și 5 echipaje B2); 2 elicoptere SMURD.
Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns s-a dispus alocarea de forțe suplimentare din cadrul ISU Călărași, ISU Galați, ISU Vrancea, ISU Ialomița, ISU Tulcea, ISU Brăila.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 16:20.
Totodată, în scop preventiv, pentru informarea promptă a cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție a fost trimisă o avertizare prin sistemul RO-ALERT.
Dată fiind manifestarea incendiului cu degajări mari de fum, în urma consultării cu reprezentanții Gărzii de Mediu, siguranța cetățenilor nu a fost pusă nicio clipă în pericol.





