Actualitate

Pompierii, solicitaţi să intervină la peste 60 de situaţii de urgenţă în ultimele trei zile

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la 62 de misiuni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Călăraşi, Ovidiu Tătăranu, din numărul total de intervenții, 59 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la un accident rutier produs în localitatea Gălbinaşi, eveniment rutier în care au fost implicate un autovehicul şi două atelaje hipo, În urma producerii accidentului rutier, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi cu un echipaj de prim ajutor SMURD pentru salvarea unei persoane, care a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a două incendii produse în localităţile: Modelu (incendiu produs în dormitorul unui apartament situat la etajul al treilea al unui imobil, fiind evacuate 12 persoane din patru apartamente) şi Budeşti (incendiu izbucnit la nivelul unor cabluri electrice ale unui transformator).

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *