Actualitate Cultură

„Super Charlie” și „Familia Rose”, pe marele ecran, la Cinema 2D/3D Călărași

Cinematograful 2D/3D Călărași propune o selecție de filme potrivite, atât pentru cei mici, cât și pentru publicul adult, în perioada 29 august – 4 septembrie 2025. Două producții noi vor rula în această perioadă, fiecare adresându-se unui public diferit prin tematică și stil.

Vineri, 29 august 2025, de la ora 12:30, cei mici sunt invitați la „Super Charlie”, un film de animație regizat de Jon Holmberg. Proiecțiile vor continua în weekendul 30–31 august, de la orele 10:00 și 12:30, în varianta dublată în limba română.

Filmul spune povestea lui Wille, un băiat de zece ani care visează să devină supererou, dar a cărui lume se schimbă odată cu nașterea frățiorului său, Charlie. Spre surprinderea tuturor, bebelușul are superputeri, iar cei doi frați trebuie să colaboreze pentru a opri un plan periculos pus la cale de un om de știință excentric. Cu o durată de 80 de minute, flmul se adresează publicului tânăr și familiilor, oferind un mesaj pozitiv despre cooperare și legătura dintre frați.

„Familia Rose”, dramă și umor într-un film cu distribuție de top

Tot din 29 august, la orele 17:00 și 20:00, va putea fi vizionat filmul „Familia Rose”, o comedie dramatică în regia lui Jay Roach, cu o distribuție notabilă: Benedict Cumberbatch, Olivia Colman, Allison Janney, Andy Samberg și Jamie Demetriou. Filmul va rula până pe 31 august, iar apoi între 2 și 4 septembrie, de la ora 18:00. Important de menționat este faptul că, luni, 1 septembrie, filmul nu va rula.

Cu o durată de 120 de minute și un rating, „Familia Rose” explorează tensiunile dintr-un cuplu aparent perfect, în momentul în care cariera soțului intră în declin, iar echilibrul fragil al relației este pus la încercare. Producția propune o combinație de umor și reflecție asupra dinamicii de familie și a modului în care visurile neîmplinite pot afecta relațiile personale.

Prețul biletelor pentru copii, elevi, studenți și pensionari este de 15 lei, iar pentru categoria de vârstă de peste 14 ani prețul unui bilet este de 20 de lei. Prețul ochelarilor 3D de unică folosință este de 10 lei/bucata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *