Actualitate Economie

Termenul pentru depunerea Formularului D406 SAF-T

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești aduce la cunoștința contribuabililor faptul că, până la data de 30 iunie 2025, trebuie depus Formularul D406 – Declaraţia informativă SAF-T, de către următoarele categorii de contribuabili:

– Contribuabilii care nu sunt încadraţi la data de 31 decembrie 2021 în categoria marilor contribuabili sau a contribuabililor mijlocii, denumiţi generic contribuabili mici, pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”;

– Contribuabilii nerezidenţi înregistraţi doar în scop de TVA în România pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”;

– Contribuabilii care la data de 31 decembrie 2021 erau încadraţi în categoria marilor contribuabili, iar începând cu data de 1 ianuarie 2022 sunt încadraţi în categoria contribuabililor mijlocii sau mici pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”.

1. Contribuabilii/plătitorii beneficiază de o perioadă de graţie de:

– 6 (şase) luni pentru prima raportare, respectiv cinci (cinci) luni pentru a doua raportare, 4 (patru) luni pentru a treia raportare, 3 (trei) luni pentru a patra raportare, 2 (două) luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligaţia de transmitere lunară a fişierului SAF-T;

– 3 (trei) luni pentru prima raportare, pentru contribuabilii care au obligaţia de transmitere trimestrială a fişierului SAF-T.

2. Perioada de graţie se calculează pornind de la ultima zi a perioadei de raportare pentru care aceasta se acordă, când obligaţia de transmitere devine efectivă pentru respectivul contribuabil.

3. Astfel, contribuabilii/plătitorii nu sunt sancţionaţi contravenţional, conform prevederilor art. 337^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, dacă depun Declaraţia informativă D406 validă în termenul maxim prevăzut la pct. 1 de mai sus.

Baza legală:

– Ordinul Președintelui ANAF nr. 1783/2021 privind natura informaţiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fişierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura şi condiţiile de transmitere, precum şi termenele de transmitere şi data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fişierul standard de control fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *