Camera Deputaților a dat undă verde, miercuri, 22 octombrie a.c., unui proiect de lege care extinde obligația de a încheia o poliță RCA și pentru vehiculele ușoare, precum trotinetele electrice, bicicletele electrice sau alte mijloace de deplasare similare. Documentul a fost adoptat cu o largă majoritate respectiv 276 de voturi „pentru”, în timp ce un singur deputat nu și-a exprimat opțiunea de vot.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European şi este iniţiat de Guvernul României.
Potrivit noilor dispoziții, și mijloacele de transport care până acum nu necesitau înmatriculare sau înregistrare vor fi obligate să dețină o poliță RCA. Scopul este de a asigura despăgubirea persoanelor afectate în caz de accidente produse de astfel de vehicule.


„Prin adoptarea acestei legi, se va moderniza și responsabiliza traficul rutier din România. Extinderea RCA și către vehiculele electrice de mică mobilitate nu este o măsură împotriva utilizatorilor, ci o garanție pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Într-o perioadă în care tot mai mulți români aleg mijloace de transport alternative, statul are datoria să reglementeze corect și echilibrat aceste domenii. Scopul nostru nu este să împovărăm cetățenii, ci să construim un cadru legislativ european, bazat pe protecție și responsabilitate”,