Cultură Eveniment

VIDEO| Femeia, în centrul atenției. Romina Gingașu, la festivalul Bibliotecii Județene Călărași

Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” din Călăraşi a organizat, în data de 2 martie a.c., festivalul intitulat „E ziua ta, femeie”. Evenimentul a avut loc în aer liber, pe platoul din fața instituţiei, şi a cuprins o varietate de activităţi, dedicate femeii. Doamnele și domnișoarele din judeţul Călărași au putut lua parte la o serie de workshopuri gratuite, cu scopul de a se dezvolta atât personal, cât și profesional (curs de barista, workshop pentru realizarea săpunului natural și workshop pentru realizarea lumânărilor artizanale). Nu au lipsit nici atelierele pentru copii. Micuții s-au bucurat și de piesa de teatru cu păpuși, „Mărțișor de primăvară”. Invitata specială a zilei a fost călărăşeanca Romina Gingaşu, fondatoarea Red Women Foundation, dar şi antreprenoare în domeniul aviaţiei private. Aceasta a susţinut o conferinţă despre rolul femeii în societatea modernă.

Managerul instituției culturale, Ionela Ichim, ne-a declarat că a conceput acest eveniment pentru toată comunitatea călărăşeană și pentru toate femeile județului. Aceasta s-a bucurat că Romina Gingașu a acceptat invitația sa de a fi prezentă la Călărași, afirmând că este un model pentru toate doamnele și domnișoarele, deoarece a reușit în viață prin implicare și perseverență.

(…)punctul culminant al acestui eveniment este conferința și mă bucur că Romina Gingașu a răspuns, cu mare drag, invitației noastre. M-am gândit cine ar putea să reprezinte Călărașiul, cine a ajuns departe în Călărași și consider că Romina este un model pentru toate femeile, căci prin perseverență și implicare poți să reușești în viață. Este mare lucru să concepem aceste tipuri de evenimente și să oferim comunității călărășene și femeilor din județul Călărași lucruri de calitate și evenimente de calitate. Suntem alături de dumneavoastră, suntem alături de copiii și părinții dumneavoastră, biblioteca județeană este deschisă oricând și așteptăm să veniți în număr cât mai mare. La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor”, a subliniat conducerea Bibliotecii Județene Călărași.

Fondatoarea Red Women Foundation, Romina Gingașu, a punctat faptul că, de îndată ce a primit invitația Ionelei Ichim la festival, a acceptat să fie prezentă la Călărași, fără a sta pe gânduri, cu scopul de a se implica în comunitate.

„Sunt din Călărași, născută și crescută în județul Călărași, și, evident, odată ce am primit invitația doamnei Ichim, nici nu am stat pe gânduri, am zis că o să vin și o să mă implic pentru comunitate. Nu sunt aici ca o persoană căsătorită cu cineva, eu sunt Romina Gingașu, sunt ca o învingătoare, pentru că tatăl meu a murit când eu aveam 11 ani și se știe că sunt din comuna Mânăstirea. Mama mea este înăuntru (n.r. în incinta bibliotecii), este o femeie care s-a sacrificat pentru mine. Nu am fost niciodată un elev perfect sau un student perfect, însă am luat deciziile în viață singură, întotdeauna. Am plecat la liceu în București, am mers la Academia Tehnică Militară, apoi tot parcursul meu în viață l-am făcut singură, fără a cere ajutor nimănui, însă am cerut sfaturi. Sunt aici pentru că aș vrea ca femeile să înțeleagă că se poate și că astăzi, cu instrumentele pe care le avem din mediul online, avem uși deschise peste tot și le putem deschide noi, nu trebuie să le deschidă altcineva pentru noi. La Călărași vin destul de des, chiar am fost anul trecut să îmi scot cazierul judiciar, pentru că încă am adresă de Călărași. O să abordăm, în cadrul conferinței, ce a însemnat femeia în istorie și ce înseamnă femeia astăzi, ce înseamnă femeia și în politică, pentru că poate aduce viziuni și idei noi, femeia aduce, întotdeauna, lucruri constructive și își poate pune amprenta în acest mod, dar avem nevoie și de sprijinul bărbaților, evident, și o să vorbim despre femeia de acasă, despre femeia de la birou, despre femeia antreprenor. Am văzut că dânsa este foarte implicată în comunitate și face lucruri pentru comunitate. Noi tocmai am făcut turul bibliotecii, care mi s-a părut absolut interesant. Adică, au programe create pentru copii, despre am înțeles că sunt la competiția de robotică, la Brașov, și este o onoare și este bine să îi menționăm și să precizăm astfel de inițiative. Suntem aici pentru a face lucruri constructive pentru societate și comunicând lucrurile acestea putem face totul mai frumos”, a menționat Romina Gingașu.

Conferința despre rolul femeii în societate a fost un real succes, sala „Perspective” a bibliotecii devenind neîncăpătoare. A fost o plăcere pentru doamnele prezente la eveniment să o asculte pe Romina Gingașu, să îi cunoască povestea de viață și să afle cum este să lupte pentru drepturile femeilor.

Cei prezenți la festival s-au putut bucura de un show pe cinste, în compania dansatorilor de la Challenge Arts.

Evenimentul s-a încheiat cu o surpriză a organizatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *