Administrație

VIDEO| Oltenițenii cu datorii la bugetul local pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere

Locuitorii municipiului Oltenița care au restanțe la bugetul local din anii precedenți pot beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 195 din 27 august 2026. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, care precizează că măsura a fost inițiată pentru a veni în sprijinul persoanelor care întâmpină dificultăți în achitarea obligațiilor către bugetul local.

Potrivit edilului, acumularea restanțelor poate fi, în numeroase situații, rezultatul unor perioade financiare dificile. Prin această facilitate, persoanele care își doresc să își achite datoriile și să își aducă situația fiscală la zi pot beneficia de eliminarea majorărilor de întârziere, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de hotărârea Consiliului Local.

Măsura urmărește să ofere contribuabililor cu restanțe posibilitatea de a-și reglementa mai ușor situația obligațiilor către bugetul local.

„Dragi oltenițeni,
Mi-am dorit să găsim o soluție prin care să venim în sprijinul celor care vor să-și achite datoriile la bugetul local. Dacă aveți restanțe din anii precedenți, puteți beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 195 din 27 august 2026. Am inițiat acest proiect pentru că știu că, în multe cazuri, aceste sume s-au acumulat din cauza unor perioade financiare dificile, nu pentru că oamenii nu au vrut să plătească. Sper ca această măsură să vă fie de ajutor și să ofere celor care au restanțe posibilitatea de a-și aduce situația la zi mai ușor”, notează, pe o rețea socială, edilul Olteniței, Mihăiță Beștea. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *