Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Creație, Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași, a organizat, în data de 7 mai a.c., un evenimentul dedicat Zilei Europei. Acțiunea a avut loc la Palatul Socio-Cultural Călărași, sub genericul „Europe is here” și a reunit reprezentanți ai administrației publice locale din Călărași și Bulgaria, ai instituțiilor de cultură, parlamentari, cadre didactice și elevi.
În cadrul manifestării, s-a amintit despre colaborarea transfrontalieră a instituțiilor și despre rezultatele proiectelor finanțate cu bani europeni, care au dus la modernizarea județului Călărași, dar și a Bulgariei. De altfel, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, dar și alți reprezentanți ai administrației locale și ai instituțiilor partenere au susținut alocuțiuni prin care au evidențiat importanța apartenenței României la Uniunea Europeană și rolul major pe care fondurile europene îl au în dezvoltarea județului Călărași și în modernizarea comunităților locale.Evenimentul a adus în prim-plan diversitatea și cultura europeană, prin momente artistice de muzică și dans folcloric, experiențe culturale autentice și o incursiune gastronomică, cu specific național și internațional.
Aceasta a fost, așadar, ocazia perfectă pentru a descoperi frumusețea diversității europene.

