În ședința de Consiliu Local, desfășurată în data de 30 august 2021, au fost aprobate trei proiecte de hotărâri care vizează acordarea titlului de “cetățean de onoare” profesorului Stoianovici Gheorghe și doctorilor Gheorghe-Paul Gașpar și Cristian-Gheorghe Giurcă.
Gheorghe Stoianovici s-a născut pe 15 februarie 1958 în Brăila și a absolvit Facultatea de Matematică, în calitate de șef de promoție, în 1983. În anul următor, a absolvit cursul postuniversitar de specializare în Analiză Matematică, în urma căruia a obținut repartizare în cercetare și recomandare pentru învățământul superior. Toată cariera sa a fost desfășurată în Călărași, începând cu anul 1984, când a fost repartizat, pentru efectuarea stagiului, la Liceul Industrial Nr. 1. A optat să rămână în învățământul preuniversitar și, din 1990, este profesor titular la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Călărași. Gheorghe Stoianovici este autorul și coautorul a peste o sută de cărți adresate elevilor din ciclul gimnazial și liceal. În perioada 2001-2020, a deținut funcția de inspector de matematică pentru județul Călărași, când a inițiat și organizat următoarele concursuri: “Ion Barbu-Dan Barbilian”, “Mathematical Danube Competition”, “Călărași-Silistra”. Tot acesta a organizat, la Călărași, în anul 2015, a XIX-a Conferință Anuală a Societății de Științe Matematice din România și Ședința festivă dedicată celor 120 de apariții a Gazetei Matematice. De asemenea, în anul 2010, profesorul Stoianovici Gheorghe a organizat, la Călărași, etapa finală a Olimpiadei Naționale de Matematică. Totodată, acesta a coordonat Centrul de Excelență pentru studiul matematicii din Călărași.
Cristian Giurcă s-a născut în data de 1 ianuarie 1950, în Călărași. Este fiul avocatului și scriitorului Marin Giurcă. Cristian Giurcă a urmat cursurile Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Călărași și, în perioada 1967-1973, a studiat la Facultatea de Medicină Generală București. După absolvirea facultății, Cristian Giurcă a obținut titlul de medic generalist și a fost repartizat în cadrul Dispensarului comunal Jegălia, unde a activat până în anul 1974, când a devenit medic generalist de întreprindere. Și-a desfășurat activitatea în cadrul dispensarelor medicale ale Întreprinderii de Confecții Călărași și Combinatului de Celuloză și Hârtie Călărași, până în 1979. În urma stagiului de pregătire în specialitate, pe care l-a parcurs în perioada 1976-1979, la data de 1 octombrie, a devenit medic specalist în ortopedie-traumatologie la Spitalul Județean de Urgență Călărași. În 1986, a fost numit, pentru merite deosebite, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie, iar în 1991 a câștigat concursul pentru ocuparea aceleiași funcții. Cristian Giurcă ocupă și funcția de director al Școlii Sanitare Postliceale „Dr. Pompei Samarian” Călărași, unde și predă ca lector în probleme de ortopedie și traumatologie.
Gheorghe-Paul Gașpar s-a născut pe 12 aprilie 1964, în comuna Dumbrăveni, județul Suceava. A urmat cursurile școlii elementare din comuna Dumbrăveni și cursurile Liceului „Costache Negruzi” din Iași. A urma Facultatea de medicină „Carol Davila” din București, între anii 1983 și 1989, obținând specializarea de medic- medicină generală, fiind repartizat în cadrul Circumscripției „30 decembrie” și Popești-Leordeni, între anii 1990 și 1993. În 1993, în urma concursului de rezidențiat, a ales specialitatea chirurgie generală. A efectuat rezidențiatul la clinica de chirurgie a Spitalului „Sf. Ioan” din București, în perioada 1993-1996. Tot în 1996, a obținut, prin concurs, postul de medic specialist, în cadrul Spitalului Județean Călărași. În anul 2001, a obținut titlul de medic primar de chirurgie generală, în urma unui examen. Gheorghe-Paul Gașpar are multiple specializări în chirurgia oncologică, laparoscopică și utrasonografie. Este membru al mai multor societăți academice din țară și din străinătate. Pentru rezultate remarcabile, a fost numit șef pe secția pe care a condus-o cu onoare și profesionalism. Acesta este nominalizat în Enciclopedia personalităților din România-ediția 2008.