Consilierii județeni au aprobat, în ședința desfășurată la data de 30 septembrie a.c., două proiecte de hotărâri care prevăd asigurarea finanțării necesare continuării și finalizării obiectivelor de investiții „Renovare integrată a corpurilor FGH la Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași” și „Renovare integrală a clădirii Muzeului Dunării de Jos Călărași”.
Potrivit Referatului de aprobare privind asigurarea finanțării necesare continuării și finalizării obiectivului de investiții „Renovare integrată a corpurilor FGH la Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași”, a valorii restului de executat și a suportării ajustărilor de preț, obiectivul de investiții a beneficiat de finanțare prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Valul renovării. Raporturile cu finanțatorul sunt guvernate de Contractul de finanțare nr. 129.892/17.11.2022, de actele adiționale și de actele/instrucțiunile aplicabile proiectului. Termenul de implementare relevant se consemnează potrivit 30.08.2026.
Centralizatorul situației de lucrări SL 12/septembrie 2025 – august 2026, aferent Contractului nr. 1069/17.01.2024, evidențiază prestații executate, ajustări de preț și un rest de executat. Categoriile identificate includ consolidarea seismică, eficientizarea energetică, măsurile de conformare și securitate la incendiu, organizarea de șantier și asistența tehnică a proiectantului.
Măsura propusă privește asigurarea finanțării prestațiilor rămase de realizat din bugetul local, precum și suportarea diferențelor de preț datorate legal și contractual.
Pentru investițiile prevăzute de Legea nr. 183/2026 finalizarea trebuie îndeplinită până la 31 decembrie 2026 din surse proprii și/sau alte surse legal constituite, cu respectarea indicatorilor asumați. În această ipoteză, schimbarea finanțării este o măsură de punere în aplicare a obligației de finalizare.
Asigurarea finanțării se fundamentează pe necesitatea realizării obiectivului de investiții, pe competențele legale ale Consiliului Județean și pe imposibilitatea utilizării finanțării PNRR pentru activități ulterioare termenului aplicabil.
Continuarea investiției și executarea contractului existent, din bugetul judeţului, se analizează distinct, cu respectarea obligațiilor speciale de finalizare care revin beneficiarului şi a clauzelor contractuale.
Valoarea restului de executat aferent Contractului nr. 1069/17.01.2024 aprobată, conform Centralizatorului situației de lucrări SL 12/septembrie 2025 – august 2026, este în cuantum de 30.725.119,73 lei la care se adaugă TVA de 6.452.275,14 lei, rezultând o valoare totală de 37.177.394,87 lei inclusiv TVA.
De asemenea, conform Referatului de aprobare privind asigurarea finanțării necesare continuării și finalizării obiectivului de investiții „Renovare integrată clădire Muzeul Dunării de Jos Călărași” și a valorii restului de executat, Obiectivul de investiții a beneficiat de finanțare prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Valul renovării. Raporturile cu finanțatorul sunt guvernate de Contractul de finanțare nr. 131850/15.12.2022, de actele adiționale și de actele/instrucțiunile aplicabile proiectului. Termenul de implementare relevant se consemnează potrivit 30.08.2026.
Centralizatorul situației de lucrări SL 17/august 2026, aferent Contractului nr. 15227/05.09.2024, evidențiază prestațiile executate, precum și restul de executat. Categoriile identificate includ consolidarea seismică, eficientizarea energetică, măsurile de conformare și securitate la incendiu, organizarea de șantier și asistența tehnică a proiectantului. Delimitarea valorică a restului de executat se regăsește anexa la prezentul proiect de hotărâre.
Măsura propusă privește asigurarea finanțării prestațiilor rămase de realizat din bugetul local, precum și suportarea diferențelor de preț datorate legal și contractual.
Valorile se individualizează în anexa ce face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre, pe baza centralizatorului și a verificărilor structurilor competente.
Pentru investițiile prevăzute de Legea nr. 183/2026 finalizarea trebuie îndeplinită până la 31 decembrie 2026 din surse proprii și/sau alte surse legal constituite, cu respectarea indicatorilor asumați. În această ipoteză, schimbarea finanțării este o măsură de punere în aplicare a obligației de finalizare.
Asigurarea finanțării necesare urmărește asigurarea condițiilor pentru valorificarea lucrărilor deja executate și pentru atingerea scopului în considerarea căruia a fost inițiat obiectivul de investiții.
Continuarea investiției și executarea contractului existent, din bugetul judeţului, se analizează distinct, cu respectarea obligațiilor speciale de finalizare care revin beneficiarului şi a clauzelor contractuale.
Valoarea restului de executat aferent Contractului nr. 15227 din 05.09.2024 aprobată, conform Centralizatorului situației de lucrări SL 17/august 2026, este în cuantum de 1.630.248,15 lei la care se adaugă T.V.A. de 342.352,11 lei, rezultând o valoare totală de 1.972.600 lei.
Managerul public al Consiliului Județean Călărași, Marius Fulga, a precizat următoarele, în cadrul ședinței de Consiliu Județean:
„În cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Consiliul Județean Călărași a depus mai multe proiecte la finanțare. Unele au fost de o complexitate mai redusă și au fost din timp finalizate. Pe toate ne-am străduit să le încheiem până la finalizarea PNRR. Altele, cum sunt cele două care sunt supuse aprobării dumneavoastră, respectiv Spitalul Județean de Urgență- corpurile FGH și consolidare, renovare, reabilitare, eficientizare energetică, cum este muzeul, cu aceleași componente, au fost puțin mai complexe. Pe fiecare dintre ele am avut elemente care nu au putut fi prevăzute la nivel de proiectare, la nivel de analiză a documentației DALI sau inclusiv la proiectare, la proiectul tehnic. Ambele au avut probleme de consolidare, de risc seismic, problemele astea au fost accentuate atunci când s-au început lucrările și s-au făcut săpăturile la fundație. La Muzeul Dunării de Jos, analiza preliminară a prevăzut o fundație de 50 de cm. Clădirea fiind foarte veche, de aproximativ 120 de ani, s-au descoperit fundații de la 50 de cm până la aproape 2 m. Ele au trebuit consolidate. Asta înseamnă că cei care au lucrat anterior au trebuit să sape sub fundații și să întărească, să aducă alte elemente de siguranță sub fundație. Deci, un proiect foarte complex. Toate astea sunt prevazute în documentele pe care le avem la fiecare dintre proiecte, cu expertize tehnice, punct de vedere al experților, al diriginților. Nu s-a întâmplat să prelungim, pur și simplu, fără motive contractele. Sunt motive obiective, pur tehnice. La fel și la spital. Când au intrat să facă consolidările în privința diminuării riscului seismic, în subsol, la fundație, era plin de apă. Au trebuit să identifice, în primul rând, sursa, să oprească, să vadă dacă sunt izvoare sau scurgeri din alte conducte. Trebuia sa găsim sursa inclusiv din fundație, de unde venea apa. Au permis să facă excavații în plus față de ce aveau prevăzut, pentru că nu descopeream sursa și trebuiau să elimine sursa, pentru că era o cauză care punea în pericol toată construcția. Apoi, când s-au spart pereții, a trebuit ca toată structura, stâlpii de rezistență, planșeele, să fie tratate diferit. Ați văzut ca s-a construit, acolo, practic, încă o clădire pe exterior. Sunt lucrări care au fost solicitate de experți tehnici, nu putem să contrazicem niciunul dintre noi un expert tehnic care are o viză, are o ștampilă, este împuternicit de statul român să facă această expertiză și să ne spună care sunt soluțiile. Prin acest mod, au fost prelungite contractele. Nu sunt singurele. În țară, marea majoritate, cel puțin pe clădiri de o așa complexitate, pe spitale, au ajuns în acest stadiu. Astăzi, vă este supusă la vot propunerea de a continua aceste proiecte. Dacă nu îl continuăm, Guvernul României va raporta comisiei țintele active pe fiecare etalon la sfârșitul lunii octombrie și acolo Guvernul va putea lua o decizie dacă aprobă noi programe de finanțare pentru a continua aceste lucrări. Dacă am renunța la contracte, ceea ce oricum ar fi foarte dificil, nu vom mai avea posibilitatea să continuăm, chiar dacă Guvernul va identifica surse de finanțare. Deci, noi trebuie să continuăm aceste proiecte, să încercăm să închidem aceste proiecte, până la sfârșitul anului, pentru a nu da banii înapoi”.

