Educație

Polițiștii rutieri, activități educativ-preventive în şcoli

Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu polițiștii Poliției Orașului Lehliu-Gară și cei ai poliției Orașului Fundulea, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, au desfășurat activități educativ-preventive pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul elevilor.

 Astfel, peste 100 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Lehliu-Gară și Școlii Gimnaziale ”Mircea Nedelciu” Fundulea au putut să cunoască îndeaproape laboratorul mobil de educație rutieră.

De asemenea, polițiștii rutieri le-au explicat pe înțelesul lor regulile de circulație, exersând prin joc traversarea pe „covorul pietonal”.

 Scopul activităților a fost formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere în rândul elevilor.

 Pentru Inspectoratul de Poliție Județean Călărași siguranța rutieră reprezintă o prioritate, iar creșterea nivelului de siguranță a celor mici constituie o preocupare constantă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *