Actualitate

Pompierii încep controalele în biserici, înainte de slujba de Paște

Premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au susţinut, astăzi, 9 aprilie 2024, întâlniri cu preoţii parohi din Protopopiatele Călăraşi, Olteniţa şi Lehliu Gară. Potrivit unui comunicat de presă al ISU, acţiuni de verificare şi informare preventivă vor fi efectuate, în următoarea perioadă, în majoritatea lăcaşurilor de cult aflate în zona de competenţă a inspectoratului.

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi au recomandat preoţilor şi slujitorilor bisericilor să respecte câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor, cum ar fi:

– accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor;
– aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul lăcaşelor şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie, construcţii, elemente combustibile);
– stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii;
– amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării (se va întrerupe alimentarea acestora înainte de începerea slujbelor religioase);
– dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;
– se va acorda o atenţie sporită la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, la utilizarea focului deschis cât şi privind interdicţia fumatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *