Sport

VIDEO| Triumful tinerilor luptători. România a strălucit la Cupa U20 de lupte, desfășurată la Călărași

Cupa României U20, la lupte libere, feminine și greco-romane, organizată de Asociația Clubul Sportiv (ACS) „Micul Luptător” Călărași, în parteneriat cu Federația Română de Lupte (FRL), s-a încheiat, în data de 14 aprilie 2024.

Astăzi, în Sala Polivalentă Călărași, s-a desfășurat finala competiției, bilanțul cuprinzând extrem de multe medalii pentru sportivii din toată țara, astfel că, după două zile intense de lupte, aceștia au fost premiați pentru performanțele lor remarcabile.

România a participat cu peste 370 de luptători, de la 73 de cluburi sportive, la Cupa României U20.

Reamintim că, în prima zi a campionatului național (n.r. 13 aprilie a.c.), trei luptători ai ACS „Micul Luptător” Clărași au intrat în lupta pentru podium: Diana-Valentina Drăgan, Rareș Deacu și Andonis Nane. Dintre aceștia, doi sportivi ai clubului s-au duelat, azi, pentru două medalii de bronz: Rareș Deacu și Diana Drăgan. Andonis Nane a participat, ieri, și la recalificări.

Acesta a fost un turneu care a pus în valoare talentul și munca asiduă a tinerilor luptători, care au ținut tricolorul sus și au adus mândrie națională.

La Cupa României U20 au fost prezenți, printre alții, și secretarul general al FRL, Alin Grigore, vicepreședintele FRL, Ballai Alexandru, directorul tehnic FRL, Marian Berbec, antrenorii federali, Petre Onciu și Dima Constantin, arbitrul internațional olimpic, Marius Olaru și președintele Comisiei Tehnice FRL, fost campion olimpic la lupte, Andrei Vasile.

Dacă vreți să vedeți finala cupei și premierea sportivilor, vă invităm să vizionați clipurile video de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *