Educație

VIDEO| Jandarmii din Călărași asigură siguranța elevilor, în acest an școlar

În data de 9 septembrie a.c., a debutat anul școlar 2024 – 2025, motiv pentru care un obiectiv important în direcțiile de acțiune ale Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași îl reprezintă siguranța elevilor și a cadrelor didactice, lucru subliniat de inspectorul șef al instituției, colonel Ionel Marcu, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a precizat că, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, la nivelul inspectoratului s-a dispus includerea zonelor adiacente instituțiilor de învățământ din competență, precum și a traseelor de deplasare ale elevilor și cadrelor didactice pe itinerariile de patrulare ale echipajelor mobile, astfel încât dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice să fie adaptate în funcție de situația operativă, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și soluționarea eventualelor situații ce pot afecta buna desfășurarea a activității școlare. De asemenea, conducerea IJJ Călărași a prezentat și principalele direcții de acțiune pe palierul siguranței școlare, care vor fi abordate în noul an școlar. 

Cu ocazia debutului anului școlar, jandarmii au fost prezenți la unitățile de învățământ de pe raza județului, pentru a da citire mesajului comun al structurilor M.A.I. privind începerea anului școlar, alături de partenerii noștri instituționali, cu responsabilități în domeniu.

De asemenea, a fost distribuit un număr de 300 de pliante, atât elevilor, cât și părinților, materiale care cuprind recomandări privind siguranța elevilor în instituțiile de învățământ.

Au fost constituite patrule de ordine publică, în incinta și în proximitatea școlilor, în scopul desfășurării în bune condiții a activităților specifice deschiderii noului an școlar, respectiv asigurarea afluirii / defluirii participanților , prevenirea și combaterea faptelor antisociale, acțiuni corelate evoluției situației operative din zonă.

În baza Planului Teritorial de Combatere a Violenței Școlare, personalul din cadrul inspectoratului monitorizează unitățile școlare avute în responsabilitate, respectiv 5 școli gimnaziale (4 în mun. Călărași și 1 în mun. Oltenița), 2 licee (1 în mun. Călărași și 1 în mun. Oltenița) și 1 colegiu în mun. Călărași, unde vor participa la cursuri aproximativ 4150 de elevi.

Principalele direcții de acțiune pe palierul siguranței școlare, pe care le vomn aborda în anul școlar 2024 – 2025 sunt:

  • Dezvoltarea capacității instituționale  pentru creșterea gradului de siguranță în instituțiile de învățământ preuniversitar și zonele adiacente;
  • Prevenirea violenței, promovarea stării de bine și a coeziunii comunității școlare;
  • Reducerea cazurilor de violență în mediul școlar;
  • Managementul cazurilor de violență din mediul școlar și gestionarea eficientă a acestora.

Pe tot parcursul anului școlar 2024 – 2025, Jandarmeria Călărași va continua elaborarea și derularea de campanii de informare, obiectivul principal fiind prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional în rândul elevilor.

„Alături de partenerii noștri instituționali, ne vom implica în mod activ în procesul de educare și conștientizare a pericolelor la care pot fi expuși elevii, pentru a ne asigura că școala rămâne un loc sigur, dedicat studiului și performanței, în care educația și dezvoltarea personală să se desfășoare în cele mai bune condiții”, a specificat inspectorul șef al IJJ Călărași, Ionel Marcu. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *