Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași va introduce pentru prima dată în colecțiile sale cărți în sistem Braille, adresate nevăzătorilor, după cum ne-a declarant managera instituției culturale, Simona Calciu, prin intermediul unui interviu acordat publicației noastre.
„În curând, vom avea niște rafturi cu cărți în Braille. Le-am solicitat, nu am avut până acum. Printre achizițiile noastre din acest trimestru se numără aceste volume, deci nevăzătorii sunt așteptați să vină către noi”, a punctat Simona Calciu.
Prima tranșă care va fi achiziționată va costa 10.000 de lei.
„Achiziția volumelor va costa 10.000 de lei, aici mă refer la o primă tranșă. Ele sunt mai costisitoare decât cărțile normale, dar este o nevoie reală și o investiție necesară. Ne dorim ca biblioteca să fie un spațiu pentru toți”, a adăugat sursa citată.
Biblioteca dispune deja de aparatură DAISY, un sistem modern folosit pentru redarea cărților audio, dedicate persoanelor nevăzătoare. Însă, conform managerului, furnizorii acestor materiale nu au mai produs CD-uri, în ultima perioadă, iar acest lucru a limitat accesul utilizatorilor la noutăți editoriale în format audio.
„Avem câțiva nevăzători care solicită aceste CD-uri, doar că cei care se ocupă de aparatura DAISY nu au mai scos astfel de materiale în ultima perioadă. Proiectul lor se numește Cartea Călătoare. Pentru că nu am mai putut achiziționa astfel de cărți audio și avem câțiva nevăzători care veneau și împrumutau CD-urile de la noi, ne-am gândit că trebuie să avem și cărți în Braille”, a concluzionat managerul Bibliotecii Județene Călărași.

