Actualitate

Polițiști avansați în grad, cu ocazia Zilei Naționale a României

Astăzi, 2 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, a avut loc o ședință festivă, organizată cu ocazia Zilei Naționale a României. În cadrul ceremoniei, 10 ofiţeri și 11 agenţi de poliţie au fost avansaţi în grad, înainte de îndeplinirea stagiului minim, în semn de apreciere pentru meritele lor deosebite, pentru profesionalismul dovedit și pentru rezultatele remarcabile obținute în activitatea desfășurată.

Momentul a fost marcat de emoție și recunoștință, polițiștii avansați primind felicitări din partea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Prin această festivitate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a dorit să reafirme importanța valorilor profesionale și să încurajeze excelența în rândul personalului, accentuând, totodată, că performanța și dedicarea sunt recunoscute și apreciate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *