Administrație

Primăria Municipiului Călărași, intervenții cu utilaje de deszăpezire și acțiuni pentru protejarea persoanelor vulnerabile, în contextul codului portocaliu de ninsori

Primăria Municipiului Călărași informează că, încă de la primele ore ale dimineții,  s-a intervenit pe principalele artere din oraș cu șase utilaje specializate pentru deszăpezire și împrăștiere de material antiderapant.

Prioritatea zero o reprezintă căile de acces către unitățile medicale, pantele, rampele, traseele mijloacelor de transport în comun, trecerile de pietoni.

În contextul avertizării meteorologice de cod portocaliu de vreme severă, Serviciul pentru Persoane Aflate în Situații de Risc, prin Adăpostul de Urgență pe Timp de Noapte, a intensificat măsurile de intervenție pentru protejarea persoanelor vulnerabile.

În seara precedentă (n.r. 17 februarie a.c.), echipa Adăpostului de Urgență pe Timp de Noapte, împreună cu Poliția Locală Călărași, au desfășurat acțiuni în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost sau aflate în situații de risc, expuse condițiilor meteorologice severe.

Pe parcursul acțiunii, au fost verificate zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost, au fost identificate persoane aflate în dificultate și s-a încercat preluarea și transportul acestora în siguranță către Adăpostul de Urgență.

Acțiunile vor continua și în cursul zilei de astăzi, 18 februarie a.c., precum și pe timpul nopții, pe întreaga durată a codului de vreme severă.

În prezent, adăpostul mai dispune de cinci locuri disponibile, cu posibilitatea suplimentării capacității dacă situația o va impune.

Primăria Călărași face apel către cetățeni ca, în cazul în care cunosc persoane fără adăpost sau persoane care nu dispun de sursă de căldură și se află în situații de risc, să sesizeze de urgență autoritățile pentru a facilita intervenția promptă.

De asemenea, cetățenii, agenții economici pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Călărași – 0242 / 311005;
  • Dispecerat Direcţia Poliția Locală – 0242 / 313525.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *