Educație Eveniment

VIDEO| „Personaje din Căsuța cu Cărți” au adus magia teatrului, la Călărași

Liceul Special „Sfânta Maria” Călărași a organizat, în data de 22 mai 2026, pe scena Sălii de spectacole „Barbu Știrbei”, a opta ediție a Concursului Național „Personaje din Căsuța cu Cărți”. Manifestarea a reunit 90 de elevi din județul Călărași, transformând scena într-un spațiu al emoției, al poveștilor și al bucuriei împărtășite prin artă. Evenimentul a fost dedicat creativității, incluziunii și exprimării artistice prin teatru și arte vizuale.

Directoarea Liceului Special „Sfânta Maria” Călărași a subliniat importanța acestui proiect educațional și cultural.

„Astăzi, Liceul Special Sfânta Maria Călărași are bucuria și plăcerea de a organiza concursul național ‘Personaje din căsuța cu cărți’. Am ajuns la ediția 16, dar pe scenă, la prezentare directă, ediția a opta. Ne bucurăm de o participare numeroasă, dar mai mult pe participare indirectă, din păcate, atât cu filmulețe, iat tema concursului este teatrul. Ne bucurăm că profesorii și cei implicați au dat viață personajelor și au oferit bucurie elevilor prin a descoperi emoția prin cuvinte, prin mișcare, prin dans. 190 de elevi participă la tot concursul, dar cu participare directă, 90 de elevi. La participare directă, sunt prezenți doar elevi din județul Călărași. La participare indirectă, avem 15 județe participante. Printre acestea, se numără Tulcea, Ialomița, Bihor, Mureș, care, în fiecare an, s-au înscris la acest concurs. Din Călărași, participă, printre altele, Școala Gimnazială „Mircea Vodă”, Școala Gimnazială Carol I, Liceul Economic, iar de la Roseți, Școala Gimnazială „Iancu Rosetti”. Acest concurs este despre diversitate, bucurie. Elevii au dat viață personajelor, atât celor cunoscute din povești, cât și celor create pentru acest spectacol. Au transformat emoțiile în cuvinte, mișcările în emoții, iar aceasta este bucuria spectacolului, de altfel. Obiectivul nostru este acela de a asigura diversitatea, incluziunea și acceptarea, pentru că, deși suntem un liceu special, alături de noi sunt elevi din învățământul de masă. Pentru noi este o bucurie, deoarece acest spectacol este făcut pentru a uni, pentru a colabora, pentru a fi împreună, pentru bucuria împărtășită prin aceste momente. Coordonatorul și inițiatorul acestui eveniment este colega mea, Simona Stroescu și întreg colectivul școlii a fost implicat în organizare, în decor, și le mulțumesc”, ne-a declarat directoarea Liceului Special „Sfânta Maria” Călărași.

Coordonatoarea și inițiatoarea proiectului, profesoara Simona Stroescu, a explicat că ideea concursului a luat naștere în anul 2017, din dorința de a le oferi copiilor posibilitatea de a-și exprima emoțiile și trăirile prin intermediul personajelor din povești.

„Acest proiect a luat naștere în 2017, din dorința de a da posibilitatea elevilor de a-și exprima, pe scenă, emoțiile și trăirile pe care le au, prin intermediul personajelor din povești. Avem cu toți emoții, dar ele dispar pe parcurs ce vedem că lucrurile se realizează și capătă contur. Am avut întotdeauna dificultăți la primele ediții, pentru că nu cunoșteam exact dimensiunile acestui eveniment, ca timp, ca spațiu, ca desfășurare, dar, de la ediție la ediție, ne-am îmbogățit experiența. Acum am ajuns la ediția a opta, când nu am avut deloc emoții în ceea ce privește organizarea, considerând că am căpătat experiență. Numărul copiilor participanți a crescut, de la an la an. În primele ediții, a fost un număr limitat de județe, undeva la 5-7, așa am început, dar acum am ajuns la 15 județe participante, un număr de 270 de elevi participanți în ciclul gimnazial și liceal, pe secțiuni, teatru și secțiunea de arte vizuale. Avem 80 de cade didactice înscrise în concurs. În primul rând, cred că școlile din alte județe s-au înscris, la început, de curiozitate, chiar am vorbit cu cineva și mi-a spus că au fost curioși să vedă dacă reușeșc să se descurce și le-am tot trimis, în fiecare an, scurte înregistrări cu momentele noastre din spectacol sau fotografii și probabil calitatea actului în sine i-a determinat să participe la edițiile care au urmat. Elevii vor fi premiați. Anul acesta suntem proiect național cu finanțare și am cumpărat premii drăguțe, astfel încât să le răsplătim efortul pe care l-au depus în toată această perioadă, pentru că acum este concursul, dar proiectul a început cu multe luni în urmă și a presupus foarte multe ore de repetiție, întâlniri și, știți cum este, trebuie să rețin replicile, trebuie să intre în pielea personajului și vrem să le răspătim efortul. Vom duce tradiția organizării acestui concurs mai departe. Am vrea să ajungem la cât mai multe ediții și să avem și mai mulți participanți. Într-un an, cred că în 2024, am avut participanți din Republica Moldova. Vreau să spun că acest concurs, aflat acum la nivel național, are două secțiuni: secțiunea de Arte Vizuale și secțiunea de Teatru. La secțiunea de Arte Vizuale, toate lucrările care au participat sunt cuprinse cumva în expoziția care poartă numele, ‘Personaje și Povești’. Ea se află acum în desfășurare, poate fi vizitată pe tot parcursul zilei de astăzi. Secțiunea de Teatru cuprinde scenete amuzante și sunt participanți la etapa aceasta națională, participanți din școlile de masă, din Călărași și Liceul Special, iar la modul de participare indirect s-au înscris, cu înregistrări video, participanți din celelalte județe”, a subliniat coordonatoarea concursului național, prof. Simona Stroescu.

Participanții au fost recompensați cu premii care au constat în jocuri individuale și de grup, dar și echipamente sportive, precum palete și rachete pentru tenis de masă și tenis de câmp, organizatorii dorind astfel să promoveze mișcarea și activitățile în aer liber.

La eveniment, au luat parte și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Călărași, respectiv Corina Magearu, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și învățământ special, și Răzvan Mitea, inspector școlar educație fizică și sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *