Actualitate

Polițiștii din Călărași, recomandări pentru deținătorii de arme înainte de plecarea în concediu

În perioada concediilor, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, prin Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, recomandă deținătorilor legali de arme să respecte măsurile prevăzute de lege privind păstrarea, transportul și utilizarea acestora, pentru a preveni incidentele și pentru a asigura siguranța tuturor.

Dacă pe durata deplasării nu aveți nevoie de armă, aceasta trebuie păstrată încuiată în seiful omologat de la domiciliu, împreună cu muniția, în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, arma nu trebuie lăsată nesupravegheată în autoturism, nici măcar pentru perioade scurte de timp.

Persoanele care intenționează să călătorească în străinătate sunt sfătuite să se informeze din timp cu privire la condițiile legale privind transportul armelor și să respecte legislația statului de destinație, precum și a statelor tranzitate. Totodată, este necesar să dețină toate documentele și autorizațiile prevăzute de lege.

Înainte de plecarea în concediu, verificați dacă sistemele de securizare a locuinței și seiful destinat păstrării armelor sunt în stare bună de funcționare.

Respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor contribuie la protejarea vieții și integrității persoanelor și la prevenirea producerii unor evenimente nedorite.

Un concediu fără griji începe cu responsabilitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *