Cinematgraful 2D/3D Călărași propune publicului, în acest weekend, o selecție de filme pentru toate gusturile, de la aventuri potrivite pentru întreaga familie, până la thrillere pline de suspans și povești horror. „Insula pierdută”, „Whalefall – Contratimp în abis” și „Clayface” se află în programul cinematografului.
„Insula pierdută”, o aventură pentru întreaga familie
Cei care își doresc o experiență cinematografică alături de copii pot opta pentru „Insula pierdută”, un film care promite mister, descoperiri surprinzătoare și aventuri într-o lume plină de necunoscute. Producția este dublată în limba română. Filmul va putea fi urmărit vineri, de la ora 12:30, iar sâmbătă și duminică, de la orele 10:00 și 12:30.
„Whalefall – Contratimp în abis”, un thriller cu suspans
Pentru iubitorii de adrenalină, Cinema 2D/3D Călărași aduce pe ecran „Whalefall – Contratimp în abis”, un thriller construit în jurul unei lupte pentru supraviețuire, în care fiecare gură de aer poate face diferența. Proiecțiile sunt programate de vineri până duminică, de la ora 17:00, precum și de marți până joi, la aceeași oră.
„Clayface”, o poveste despre transformări neașteptate
Cinefilii care preferă producțiile întunecate pot alege „Clayface”, un film prezentat de cinematograf drept o experiență în care transformarea capătă o turnură neașteptată. Filmul va rula de vineri până duminică, de la ora 20:00, și de marți până joi, tot de la ora 20:00.
Biletele pentru proiecții pot fi achiziționate de la casieria Cinematografului 2D/3D Călărași.
Biletul pentru adulți costă 22 de lei, biletul pentru copil/pensionar/student este de 16,50 lei, iar tariful ochelarilor 3D este de 11 lei.

