Administrație

Casa Demetriad, reabilitată în proporție de 80%

Casa Demetriad, locație în care a funcționat Secția de Copii a Bibliotecii Județene “Alexandru Odobescu”, este reabilitată în proporție de 80%, anunță Consiliul Județean (CJ) Călărași. După ce se vor finaliza lucrările, în clădirea monument istoric va fi deschisă Secția Științele Naturii a Muzeului Dunării de Jos. Aceasta se restaurează cu bani europeni, prin intermediul Programului Interreg România-Bulgaria, având o valoare de 1, 5 milioane euro.

“Împreună cu colegii mei din cadrul Direcției de Dezvoltare, am identificat patrimoniul Consiliului Județean. Una dintre prioritățile noastre a fost și acest imobil. Fiind un imobil de patrimoniu, am identificat, la vremea respectivă, ca sursă de finanțare, Programul Interreg România – Bulgaria și împreună cu partenerii bulgari am reușit să depunem acest proiect. Suntem în 2021, finalizarea este tot mai aproape. 80% din acest imobil este restaurat. Va fi, în perioada următoare, redat publicului și copiilor”, a declarat Eduard Grama, fostul director al Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ Călărași.

Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a estimat că lucrările de reabilitare a clădirii monument istoric vor fi finalizate în luna noiembrie a acestui an.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *