La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, alături de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoare, emis pe numele unei femei de 38 de ani, din municipiul Oltenița.
Aceasta a fost condamnată la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, spălare de bani și ultraj contra bunelor moravuri, fiind încarcerată în penitenciar.
Sursa foto: impactnews24.ro

