România nu are o problemă de inițiativă antreprenorială, ci una legată de capacitatea firmelor de a crește și de a deveni competitive. În sectorul nefinanciar există aproape 930.000 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), însă numai aproximativ 7.400 sunt întreprinderi mijlocii. Costul creditelor, birocrația și instabilitatea fiscală le îngreunează dezvoltarea. Aceasta este concluzia noului Barometru al Alianței Binelui Comun (ABC), „IMM-urile din România. Motorul economiei care crește cu frâna trasă”, realizat pe baza datelor Comisiei Europene, OECD, BNR, Băncii Europene de Investiții și cercetărilor IMM România.
Potrivit estimărilor Comisiei Europene pentru 2024, IMM-urile reprezintă 99,8% dintre companiile din sectorul nefinanciar și asigură 68,6% din locurile de muncă ale acestuia. Cu toate acestea, 94,2% dintre companii sunt microîntreprinderi, care generează doar 26,2% din valoarea adăugată a sectorului. În schimb, firmele mari reprezintă 0,2% din totalul companiilor, dar produc 39,5% din valoarea adăugată.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacției noastre, această frânare în creșterea companiilor este însoțită de o deteriorare a percepției antreprenorilor asupra mediului de afaceri. Indexul Antreprenoriatului Românesc a coborât în 2026 la 43,25 de puncte din 100, față de 49,5 în 2025. Potrivit Cartei Albe a IMM-urilor 2026, 65,1% dintre respondenții care au evaluat mediul de afaceri îl consideră nefavorabil dezvoltării, comparativ cu 57,1% în anul precedent. În același timp, 25,5% dintre firmele chestionate declară că și-au redus activitatea.
Una dintre cele mai vizibile probleme ale economiei românești este decalajul de productivitate dintre firmele autohtone și filialele companiilor străine. Potrivit OECD, firmele autohtone generează, în medie, aproximativ 24.000 de euro valoare adăugată pentru fiecare persoană ocupată, față de 45.000 de euro în filialele companiilor străine din România.
Accesul la capital și povara administrativă rămân printre principalele frâne în calea dezvoltării firmelor românești. Creditele acordate companiilor nefinanciare reprezintă doar 19–20% din produsul intern brut (PIB) al României, față de 40% în Bulgaria și 44% în Ungaria. Potrivit OECD, aproximativ 79% dintre companiile nefinanciare se bazează în principal pe resurse proprii, iar datele BNR arată că mai puțin de 20% dintre IMM-urile care solicită finanțare primesc întreaga sumă cerută.
În același timp, Barometrul ABC evidențiază un paradox al economiei românești: apetitul pentru investiții se menține ridicat, chiar și atunci când încrederea în mediul economic și în cadrul de reglementare scade. Potrivit sondajului Băncii Europene de Investiții din 2025, 78% dintre firmele românești au realizat investiții în anul anterior, față de media europeană de 86%. Mai mult, 44% dintre companii intenționează să acorde prioritate extinderii capacității în următorii trei ani, față de 26% la nivelul UE.
Chiar dacă România dispune de o infrastructură performantă de internet, acest avantaj nu se transformă automat în firme mai productive și mai bine digitalizate. Multe întreprinderi folosesc instrumente de bază, precum site-uri, rețele de socializare și contabilitate online, însă adoptă mai greu automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială. Potrivit Băncii Europene de Investiții, 30% dintre firmele românești incluse în sondaj utilizează sistematic inteligența artificială generativă, față de 37% la nivel european.
Datele privind evoluția firmelor confirmă problema: România creează multe afaceri, dar acestea cresc lent, în timp ce numărul celor radiate este în creștere. În 2023, rata de înființare a firmelor era de 12,3% din totalul întreprinderilor active, peste media UE de 10,4%. La trei ani de la înființare, numărul angajaților din firmele care au supraviețuit crescuse cumulat cu numai 29% în România, față de 68% în UE. Datele mai recente arată că, în primele șapte luni din 2026, au fost înmatriculate 85.988 de persoane fizice și juridice, cu 1,58% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. În același interval, 52.741 de firme au fost radiate, numărul acestora crescând cu 3,54% față de anul precedent.
Barometrul ABC identifică șase obstacole care limitează dezvoltarea companiilor românești: capitalul insuficient, productivitatea redusă, dificultățile legate de forța de muncă, digitalizarea incompletă, birocrația și lipsa de predictibilitate a reglementărilor.
Pentru a urmări evoluția reală a întreprinderilor mici și mijlocii, Alianța Binelui Comun propune crearea unui indice al sănătății IMM-urilor, calculat pe o scară de la 0 la 100, pe baza unor date publice și comparabile anual. Indicele ar măsura câte firme se înființează și supraviețuiesc, câte trec de la microîntreprinderi la companii mici și mijlocii, cât de productive sunt, cât investesc și cât de ușor obțin finanțare. Evaluarea ar urmări și nivelul de digitalizare, accesul pe piețele internaționale și costurile administrative suportate de antreprenori. Prin acest instrument, ABC își propune să măsoare nu doar câte firme există în România, ci și câte reușesc să se dezvolte și în ce măsură condițiile economice le permit să crească atât la nivel național, cât și la nivelul pieței unice europene.

