31 octombrie, 2024
Organizația Județeană a Partidului Social Democrat (PSD) Călărași a organizat, în data de 31 octombrie a.c.,...
30 octombrie, 2024
Ministerul Educației informează, pe o rețea de socializare, că, începând cu acest an universitar, limba...
30 octombrie, 2024
Strategia națională pentru susținerea părinților (SNSP), inițiată de Ministerul Educației, a fost ap...
30 octombrie, 2024
Polițiștii de frontieră călărășeni, împreună cu organele vamale din cadrul Biroului Vamal Ialomița, au descop...
30 octombrie, 2024
Direcția Regională de Statistică din Călărași precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că, în ...
30 octombrie, 2024
Efectivul salariaţilor Luna august 2024, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de scăderea num...
30 octombrie, 2024
Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna august 2024,...
30 octombrie, 2024
Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural Direcția Regională de Statistică din Călărași info...
29 octombrie, 2024
Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poli...
29 octombrie, 2024
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a loc...
29 octombrie, 2024
Ministerul Educației informează că, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar, au fost...
29 octombrie, 2024
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă...
29 octombrie, 2024
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că, începând de astăzi, 29 oct...
29 octombrie, 2024
Președintele Consiliului Județean (CJ)Călărași, Vasile Iliuță, a semnat, astăzi, 29 octombrie a.c., c...














