Educație

Trei licee călărășene, pe podium la concursul #SMART

Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Corupției, în data de 9 decembrie 2020, Serviciul Județean Anticorupție Călărași, Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Municipiului Călărași au premiat câștigătorii Proiectului Concurs de Scurt Metraje Anticorupție Realizate cu Telefonul, #SMART. Pe podium s-au aflat trei licee călărășene. Locul I a fost câștigat de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, locul II, de Colegiul Național „Barbu Știrbei”, iar pe locul III s-a poziționat Liceul „Danubius”.

Derulat în perioada 12 octombrie – 27 noiembrie 2020, concursul și-a propus să stimuleze elevii din instituțiile de învățământ ale municipiului Călărași să se implice în dezvoltarea unor mesaje educative anticorupție, utilizând telefonul.

Participanții la concurs au fost încurajați astfel să ia atitudine împotriva corupției și să contribuie ei înșiși, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament activ și responsabil.

La concurs au fost înscrise 8 echipe din 6 licee din municipiul Călărași, iar filmele declarate câștigătoare au fost premiate cu câte o bicicletă. Toți participanții au primit materiale promoționale și educative (accumulator extern, agendă, pix) inscripționate cu mesaje anticorupție.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *