Arăt 135 rezultat(e)
Sport

Finalele naționale de lupte, Juniori 4 și U17, găzduite de Târgu Mureș. Medalie de bronz pentru o sportivă călărășeană

Sala Polivalentă „Ladislau Simon” din Târgu Mureș a găzduit, weekendul trecut, finala Campionatului Național Individual de Juniori 4 și Campionatul Național Individual U17 – proba parter. Peste 500 de sportivi, din toată țara, inclusiv din …

Actualitate

IPJ Călărași, precizări despre accidentul în care a fost implicată o mașină de poliție

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Călărași, față de ambii conducători auto implicați în evenimentul rutier a fost dispusă măsura …

Educație

Polițiștii continuă activităţile educativ-preventive în rândul elevilor

În perioada 14-18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat 49 de activități preventiv-educative în unitățile de învățământ din întreg județul. Astfel, polițiștii i-au învățat pe cei mici regulile de …

Social

Peste 57.000 de decizii de recalculare a pensiilor, la nivelul Casei de Pensii Călărași

Membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-au întrunit joi, 17 octombrie 2024, în ședință ordinară, la sediul Instituției Prefectului-Județul Călărași, începând cu ora 10:00. Pe ordinea de zi a ședinței condusă …