Social

Peste 57.000 de decizii de recalculare a pensiilor, la nivelul Casei de Pensii Călărași

Membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-au întrunit joi, 17 octombrie 2024, în ședință ordinară, la sediul Instituției Prefectului-Județul Călărași, începând cu ora 10:00.

Pe ordinea de zi a ședinței condusă de prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, s-a aflat o informare a Casei Județene de Pensii Călărași cu privire la impactul asupra bugetului asigurărilor sociale de stat al modificărilor survenite prin emiterea noilor decizii în temeiul prevederilor art.144 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, numărul deciziilor emise, procentul de creștere al pensiilor.

În urma procesului de recalculare a pensiilor, la nivelul Casei Județene de Pensii Călărași au fost emise un număr de 57.491 de decizii de recalculare. După expedierea deciziilor, Casa Județene de Pensii Călărași a acordat un număr de 1966 de audiențe pentru clarificări, iar în 88 de cazuri s-a dispus revizuirea deciziilor. De asemenea, au fost primite 472 de reclamații/sesizări/cereri de revizuire.

57.354 este numărul total al pensionarilor de asigurări sociale de stat la data de 30 septembrie 2024, înregistrându-se o scădere cu 164 de persoane, față de luna august 2024 (57518 pensionari).

BIROUL DE PRESĂ

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *