Arăt 7 rezultat(e)
Eveniment

Ziua Eroilor, la Călărași| Salve de foc și slujbă de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru patrie

Ziua Eroilor a fost sărbătorită, în data de 29 mai 2025, la monumentul din cadrul Cimitirului Central al municipiului Călărași. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național,“Deșteaptă-te, române”, apoi reprezentantul Protoieriei Călărași, părintele protopop Viorel …

Cultură Educație

Se fac înscrieri la cursurile organizate în laboratorul inteligent al Bibliotecii Județene Călărași

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași dă startul înscrierilor pentru cursurile organizate în Laboratorul Smart.  Ca și până acum, se vor forma două grupe de curs, fiecare grupă va fi formată din maximum 15 persoane, …

Actualitate Administrație

Amenzi pentru ambrozie, la Oltenița. Ce obligații au proprietarii de terenuri

Primăria Municipiului Oltenița reamintește tuturor proprietarilor de terenuri, beneficiarilor lucrărilor de construcții, administratorilor drumurilor publice, cursurilor de apă, căilor ferate, lacurilor și sistemelor de irigații despre obligația legală de a combate ambrozia – o plantă …

Cultură Eveniment

Spectacol organizat în memoria regretatului maestru coregraf Aurel Mailat. Ansamblul folcloric „Bărăganul”, prezent la eveniment

Ansamblul folcloric „Bărăganul” al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași va participa la spectacolul organizat de Asociația Culturală „Brăulețul Dunării” în memoria regretatului maestru coregraf, Aurel Mailat. Potrivit unui comunicat de presă al CJCC …

Actualitate

Creșă finalizată, la Călărași, prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”. Ministrul Dezvoltării, prezent la inaugurare

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat, în data de 28 mai a.c., în municipiul Călărași, cea de-a 20-a creșă construită în cadrul Programului guvernamental  ”Sfânta Ana”. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor …