Actualitate

Amenzi de peste 20.000 de lei, aplicate de ITM Călărași

În perioada 03 – 21 aprilie 2023, ITM Călărași a efectuat controale, în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției călărășene, în domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 67 de controale, din care 65 au fost pe muncă nedeclarată. 10 angajatori au fost sancţionaţi și au fost aplicate amenzi în valoare de 7.500 de lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au efectuat 62 de controale, 50 de angajatori fiind sancţionaţi. S-au aplicat 120 de avertismente și amenzi în valoare de 14.500 de lei. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri cu termene precise de rezolvare.

Acţiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate: transporturi rutiere de mărfuri, activități de telecomunicații prin rețele de cablu, activități de inginerie și consultanță tehnică, creșterea bovinelor, învățământ pentru școlari și preșcolari, primării, jocuri de noroc și pariuri, restaurante, agricultură, comerţ, construcții, activități de pompe funebre, patiserii, activități de curățenie, activități ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale.

Printre neconformităţile constatate, ITM enumeră:

-contractul individual de muncă (CIM) nu conţinea prevederi referitoare la repartizarea programului de muncă;

– angajatorul nu a întocmit programarea concediilor de odihnă;

-angajatorul nu a făcut dovada comunicării către salariaţi a deciziilor de încetare a CIM, a adeverinţelor de vechime şi a extrasului din  REVISAL;

-nerespectarea prevederilor privind transmiterea datelor în Revisal;

-angajatorul nu a ţinut evidenţa orelor de muncă cu evidenţierea orei de început şi de sfârşit a programului  de muncă;

-trusa de prim ajutor avea termenul de valabilitate expirat;

-fisele de instruire nu erau completate cu declarația de traseu a lucrătorilor;

-nu toate prizele erau inscripționate cu valoarea nominală a tensiunii de alimentare;

– în fața tabloului electric din depozit nu exista covor electroizolant;

-depozitul de marfă era supraaglomerat;

-lucrătorii numiți prin decizie să acorde primul ajutor nu erau instruiți în acest sens;

-lista internă de acordare E.I.P. nu cuprindea sortimente de echipament pentru protecția picioarelor;

-nu s-a prelucrat manualul de exploatare a tractoarelor şi maşinilor agricole din import;

-nu au fost prelucrate lucrătorilor fişele tehnice de securitate ale produselor de uz fitosanitar utilizate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *