Pompierii militari din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași au avut, în ultimele ore, nenumărate solicitări de intervenție.
„Fiecare dintre acestea este la fel de importantă pentru noi și nu ezităm să le dăm curs, in ciuda unor condiții meteorologice clar nefavorabile, care au creat mari neplăceri tuturor cetățenilor. S-a intervenit în sistem integrat, alături de colegii din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, am avut sprijinul drumarilor și al reprezentanţilor Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Misiunea noastră continuă”, precizează ISU Călărași, pe Facebook.
Până la ora 04:30, situația pe timpul manifestărilor fenomenelor meteorologice de Cod Portocaliu se prezenta astfel:
ISU în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor au intervenit la:
- 8 inundații pentru evacuare apă din 8 gospodării [ Oltenița (2), Budești (5) și Frumușani (1)];
- 8 degajări de arbori căzuții [ Călărași (6), Oltenița (1), Budești (1)];
- 1 degajare de acoperiș [Călărași (1)];
- Distrigaz: nu erau probleme la rețelele de gaze.
- În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică,rau fost înregistrate câteva avarii, situaţia fiind în dinamică, urmând ca o situație centcentralizată să fie comunicată ulterior.
- Pe drumurile din județ se acționa, după cum urmează: DRUMURILE NAȚIONALE, cu 15 utilaje și pe DRUMURILE JUDEŢENE, cu 35 utilaje.

