La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 12:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la o posibilă faptă de zoofilie.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, în urma sesizării, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări, stabilind că un bărbat, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Călărași, ar fi întreținut relații sexuale cu un exemplar canin.
Ca urmare a activităților investigativ-operative și a administrării probatoriului, desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, față de bărbatul în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zoofilie.
Totodată, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
La data de 14 octombrie a.c., procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, bărbatul fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărași, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”-IPJ Călărași.

