Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, în județul Călărași, valabilă în perioada 3-4 iunie a.c., de la ora 12:00, până la ora 03:00.
Cetățenii sunt avertizați să se aștepte la averse torențiale, care vor acumula 20-25 l/mp și, izolat, 30-40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, pe arii restrânse, și grindină.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), mai multe județe ale României sunt vizate de acest cod.
„În intervalul menționat (n.r. 3 iunie, ora 12:00 – 4 iunie, ora 03:00), în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în extremitatea estică a țării”, transmite ANM.

