Ultima ședință de Consiliu Județean, din acest an, derulată la data de 19 decembrie a.c., a început în spirit de sărbătoare.
Ansamblul Folcloric „Bărăganul” al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a oferit un moment artistic apreciat de consilierii județeni.
Membrii ansamblului au adus colindele și tradițiile sărbătorilor de iarnă, în sala de ședințe „Mihai Arbagic”.
La final, momentul artistic oferit de colindători a fost îndelung aplaudat de aleșii județului.
După parcurgerea ordinii de zi a ședinței, președintele Consiliului Județean Călărași și menbrii deliberativului județean și-au transmis gândurile bune, înainte de sărbătorile de iarnă.
„Sper ca acest colind să ajungă în sufletele dumneavoastră, domnilor consilieri județeni, și anul care vine să ne aducă numai bucurii”, a transmis președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță.

