Dezvoltare urbană sau nu, la Călărași? Aceasta este întrebarea! Ei bine, cei care locuiesc în Cartierul de Tineri din municipiu, situat pe Strada Prelungirea Sloboziei, sunt exasperați de un cioban care își plimbă ovinele. Această turmă pare că nu prea respectă criteriile care stau la baza unui cartier rezidențial. Pe această speță, consilierul județean din partea PNL, Marian Ichim, care de altfel locuiește în această zonă, a solicitat Consiliului Județean, în ședința din data de 14 mai a.c., să găsească o soluție pentru a înlătura această „imagine pitorească”, dar și mirosul pestilențial. Acesta a mai cerut să fie asigurată paza.
„În cartierul rezidențial, ne trezim cu oile printre case. Asta este situația actuală. Din ce știu, acolo, cel care administrează, asigură și paza, numai că am dori să scoatem de acolo turmele de oi. Nu este normal ca într-o zonă rezidențială să ne trezim cu oile la poartă. Să punem pază. Seara, vara, nu putem lăsa geamurile deschise. Știți foarte bine. Adică, undeva la 60 de euro plătiți pe mp, pentru ce? Să miros oile? Eu locuiesc acolo. Dacă vreți, cu vecinii mei, facem și o petiție. Propun scoaterea lor de acolo, pentru că deja se dezvoltă zona, deja au început cu trotuarele, o să vină cu străzi„, a afirmat, în plenul ședinței, consilierul județean al PNL, Marian Ichim.
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a punctat faptul că, pentru a nu efectua cheltuieli cu paza, în acel loc, din bugetul instituției, a fost găsită o variantă provizorie, prin care ciobanul să păzească acel loc în mod voluntar, în ideea de a-și putea crește animalele în poligonul deținut de CJ. Însă, la propunerea consilierului județean liberal, Iliuță a menționat că va renunța la acest contract de voluntariat și va angaja paznic.
„Am găsit o variantă de a nu plăti un post de pază, pentru economia Județului, și am găsit un voluntar care crește niște animale și le are în poligonul nostru. Dacă propuneți ca noi să retragem voluntariatul acelei persoane, sunt de acord să îl retrag și să punem post de pază. Va fi o cheltuială suplimentară a județului. E suficient ca dumneavoastră să solicitați înlocuirea contractului de voluntariat cu un contract de pază și eu, efectiv, mă voi conforma și îi voi aduce la cunoștință că, în 30 de zile, voi retrage contractul de voluntariat pe care îl are, azi, Consiliul Județean. Eu am avut o soluție provizorie, pe care am adus-o în câștigul Consiliului Județean, în ideea de a nu plăti un contract de pază. Am găsit contract de pază, când am preluat poligonul, am desființat contractul de pază pentru un contract de voluntariat, pentru a nu plăti postul de pază”, a spus liderul CJ Călărași, Vasile Iliuță.

