Educație Eveniment

„Ultimul clopoțel”, la Școala Profesională Specială ”Sfânta Maria” Călărași. Emoții și recunoștință, la final de ciclu școlar

 Emoție, amintiri și recunoștință au fost cuvintele cheie care au definit Festivitatea „Ultimul clopoțel” organizată în data de 12 iunie a.c., la Școala Profesională Specială ”Sfânta Maria” din Călărași, pentru elevii clasei a X-a, promoția 2015–2025.

Evenimentul a reunit elevi, părinți, profesori și reprezentanți ai conducerii instituției, marcând sfârșitul unei etape importante din viața elevilor. Cu această ocazie, directoarea școlii, Dorina Petcu, a transmis un mesaj emoționant, în care a evidențiat parcursul impresionant al tinerilor absolvenți. De asemenea, aceasta a ținut să felicite elevii pentru progresele obținute și să le ureze succes în drumul pe care îl vor urma.

„Astăzi, 12.06.2025, la Școala Profesională Specială ”Sfânta Maria” Călărași a avut loc Festivitatea ”Ultimul clopoțel” pentru elevii clasei a X-a, promoția 2015-2025. Cu emoție și multă bucurie am revăzut imagini care au ilustrat activitățile elevilor desfășurate și evoluția pe care fiecare elev a realizat-o în cadrul școlii speciale, amintiri pe care le vom păstra în gând și inimă. Transmit felicitări din suflet tuturor elevilor pentru rezultatele și progresele obținute! Vă doresc multă sănătate și mult bine în continuare! Vă transmit mulțumiri și vouă, dragi profesori, pentru dragostea, empatia și implicarea pe care le-ați dovedit în activitatea didactică pentru a inspira, învăța și pentru a insufla lucruri bune care îi vor ghida pe elevii nostri în viitor! Transmit, în numele întregului colectiv al școlii speciale și al meu personal, elevilor și părinților multă sănătate, putere, încrederea de a merge mai departe și de a – i călăuzi pe copii prin labirintul vieții”, a declarat directoarea Școlii Profesionale Speciale „Sfânta Maria” Călărași, Dorina Petcu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *