Biblioteca Județeană Călărași vă invită, cu bucurie, în data de 21 ianuarie a.c., de la ora 13:00, la prima lansare de carte a anului 2026 și, totodată, la primul eveniment cultural, găzduit de Palatul Socio-Cultural, proaspăt deschis pentru comunitatea noastră.
Volumul lansat cu acest prilej la Călărași , „Hoinăreanu”, semnat de Ionuț Condruz, scriitor originar din Brăila, aduce în prim-plan o lume plină de umor, farmec și întâmplări savuroase, inspirate de spiritul ludic și rafinat al literaturii engleze din secolul al XIX-lea, în special de stilul inconfundabil al lui Jerome K. Jérôme.
Romanul său de debut, publicat în 2023 și inclus în topul Cărturești, a cucerit cititorii prin culoare, inteligență și ironie fină, iar audiobookul realizat ulterior a extins povestea către noi forme de întâlnire cu publicul.
Ionuț Condruz este cunoscut și pentru evenimentele interactive dedicate promovării lecturii în școli și liceu, transformând literatura într-o experiență vie și prietenoasă. În paralel, autorul lucrează la un roman autobiografic profund personal, deja premiat la concursuri literare din Călărași și Chișinău – o poveste autentică despre iubire, vulnerabilitate și curajul de a fi om, amară și luminoasă în același timp.
Lansarea de la Călărași este o invitație deschisă către un univers literar original, în care râsul, emoția și reflecția se întâlnesc firesc.
Evenimentul este un bun prilej pentru doritori de a vizita Palatul Socio-Cultural și de a se bucura de frumusețea acestuia!
Invitați speciali:
• Prof. scriitor Stela Anghel;
• Prof. Ioana Andrei Badiu;
• Artistă Daniela Manea.
„Vă așteptăm să celebrăm împreună literatura, umorul și bucuria întâlnirilor culturale”, precizează instituția culturală.

