Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, ne-a declarat că, pregătește mai multe proiecte și evenimente importante pentru perioada următoare, de la organizarea Târgului de Toamnă, până la investiții în sport și dezvoltarea urbană.
Edilul a punctat că, una dintre priorități este susținerea echipei locale de fotbal în obiectivul de promovare în Liga a III-a. În acest sens, municipalitatea a făcut achiziții pentru echipă, a stabilit organizarea cantonamentelor și a antrenamentelor și continuă investițiile în baza sportivă din Oltenița.
În paralel, administrația locală continuă implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Primarul a precizat că, o parte dintre contracte au fost deja semnate, iar alte trei proiecte se află în etapa de clarificări. Potrivit acestuia, este vorba despre proiecte care vizează infrastructura verde-albastră, regenerarea urbană și un proiect transfrontalier realizat în parteneriat cu autoritățile din Bulgaria.
Prin implementarea acestor investiții, Primăria Municipiului Oltenița își propune să transforme zona din apropierea vărsării Râului Argeș în Dunăre într-un spațiu modern, destinat recreerii și petrecerii timpului liber.
„Ne pregătim de Târgul de Toamnă, ne pregătim să atacăm promovarea în Divizia a treia cu echipa de fotbal. Am făcut ceva achiziții, am stabilit să facem cantonamente, antrenamente, investim în baza sportivă din Oltenița și, la fel, poate la primul meci de deschidere vă invit ca să vedeți modernizările pe care le-am făcut acolo. Am scris foarte multe proiecte, am început să semnăm parte dintre ele, suntem în clarificări cu ultimele trei proiecte care mie îmi plac foarte mult. Este vorba despre infrastructura verde-albastră, este vorba de regenerare urbană și despre un proiect pe care îl avem în parteneriat cu cei din Bulgaria, unde prin aceste trei proiecte vom reuși să modernizăm o zonă foarte frumoasă a Olteniței, limitrofă Olteniței, în jurul cursului de vărsare a Râului Argeș și va deveni o zonă extrem de frumoasă. Proiectul constă în parcuri, zone de promenadă, zone de agrement, va fi foarte frumos”, a subliniat edilul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea.

