Administrație Sănătate

VIDEO| Investiții în sănătatea călărășenilor. Proiectul extinderii Ambulatoriului Spitalului Județean avansează

Dezvoltarea infrastructurii medicale din Călărași reprezintă un obiectiv important al Consiliului Județean (CJ) Călărași, investițiile la care se lucrează în acest moment fiind destinate sănătății comunității! În data de 13 februarie 2025, pe șantierul noii clădiri destinate extinderii Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, a avut loc o etapă importantă în implementarea proiectului: verificarea armării fundațiilor – armarea radierului. Potrivit unui comunicat de presă al instituției călărășene, pe șantier au fost prezenți reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții, proiectantul, dirigintele de șantier, antreprenorul și echipa CJ Călărași.  

„Cred că este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură, atât prin complexitae, cât și prin utilitate, iar din ce am văzut ne duce către ideea că termeneul va fi respectat. Undeva la sfârșitul anului, vom avea o parcare și un ambulatoriu integrat (…). Continuăm investițiile în sănătate și echipa Consiliului Județean se gândește în permanență pentru a optimiza ceea ce nu funcționează”, a declarat vicepreședintele CJ Călărași, Bogdan Mihai. 

Acest proiect, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, are ca obiectiv creșterea capacității de îngrijire în Ambulatoriul Spitalului Județean, prin:
  • Construirea unei clădiri moderne (P+4E+5E retras) cu spații dedicate extinderii Ambulatoriului la parter și etajul 1;
  • Crearea a 138 de locuri de parcare la etajele 2, 3, 4 și pe acoperișul etajului 4;
  • Asigurarea tuturor utilităților necesare pentru funcționarea noii infrastructuri medicale;
  • Achiziționarea de echipamente moderne pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.

Proiectul se va finaliza la data de 30 noiembrie 2025, după cum precizează CJ Călărași.

Această investiție este un pas esențial în modernizarea infrastructurii medicale din județul Călărași și va contribui semnificativ la creșterea calității serviciilor oferite pacienților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *