În ziua de 7 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00 – 20:00, la nivelul județului Călărași, polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat pe DJ301 și DN4 pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 26 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 10 pentru nefolosirea centurii de siguranță, una pentru alcool și 14 pentru alte abateri.
A fost constatată o infracțiune de conducere fără permis, iar ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut patru permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași recomandă tuturor participanților la traficul rutier să respecte regulile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren și să nu conducă vehicule, dacă au consumat băuturi alcoolice. Consumul de băuturi alcoolice constituie una din principalele cauze generatoare de accidente de circulație. Pietonilor le este recomandat să traverseze drumul public doar pe marcajul pietonal și manifeste atenție, asigurându-se temeinic înainte să se angajeze în traversarea străzii.

