În data de 19 iulie a.c., cu ocazia desfășurării evenimentului RoRally Marathon 2023, s-a organizat un punct de informare a participanților, cu privire la Legea 213, adoptată la data de 07 iulie 2023.
Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, precum și cei din Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au desfășurat activități informative privind noua lege, dar și consecințele consumului de droguri în rândul tinerilor și persoanelor adulte.
Acest act normativ reglementează noi stipulări în ceea ce privește cazurile de ucidere din culpă, săvârșite în urma unor accidente rutiere, produse de cei care conduc vehicule pe drumurile publice, deși nu dețin permis de conducere sau de către conducătorii auto care dețin permis de conducere, dar care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prin faptul că, pentru aceștia, nu se mai poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, în cadrul acestei activități, au fost distribuite participanților materiale, cu scopul prevenirii consumului de droguri.

