Săptămâna aceasta, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași au desfășurat activități preventiv-educative în unitățile de învățământ. De asemenea, conducerea inspectoratului a acceptat invitația ISJ Călărași, luând parte la sesiunile de informare cu directorii unităților de învățământ din județ.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Călăraşi, inspectorul-șef, comisar-șef de poliție Petronel Dumitrașcu şi polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au participat la 3 sesiuni de informare cu directorii unităților de învățământ din judeţ, privind prevenirea și îmbunătățirea managementului interinstituțional al situațiilor de violență din mediul școlar.
Activitățile s-au desfășurat la Colegiul Agricol „Sandu Aldea” Călărași, Direcția de Cultură a municipiului Oltenița și Casa de Cultură Lehliu-Gară.
Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Cabinet, Poliției Municipiului Oltenița și Serviciului Rutier au desfășurat activități de prevenire la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Călărași, Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Călărași, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Oltenița, Colegiul Național „Neagoe Basarab” Oltenița, Școala Gimnazială „Lucian Pavel” Oltenița, Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Oltenița, Școala Gimnazială „Alexandru D. Ghica” Oltenița, Școala Gimnazială Nr. 2 Modelu și Școala Gimnazială Nr.1 Belciugatele.
În cadrul acestor activități, au fost punctate subiecte precum: siguranța în mediul online, bullying, prevenirea consumului de substanțe psihoactive și băuturi alcoolice, siguranța rutieră, răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și prevenirea faptelor cu violența în școli.
Siguranța în școli rămâne o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

