Votul pentru turul I al alegerilor prezidenţiale a început, în România, astăzi, 4 mai a.c., la ora 7.00, cetățenii fiind aşteptaţi la secţiile de votare pentru a-şi alege preşedintele dintre cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni.
Iată candidații pe care îi aveți de ales de pe buletinul de vot:
- Poziţia nr. 1 – GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianţa pentru Unirea Românilor
- Poziţia nr. 2 – GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU – Alianţa Electorală România Înainte
- Poziţia nr. 3 – ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvaţi România
- Poziţia nr. 4 – CRISTIAN-VASILE TERHEŞ – Partidul Naţional Conservator Român
- Poziţia nr. 5 – MARCELA-LAVINIA ŞANDRU – Partidul Umanist Social Liberal
- Poziţia nr. 6 – VICTOR-VIOREL PONTA – candidat independent
- Poziţia nr. 7 – SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie
- Poziţia nr. 8 – SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acţiunii Naţionale
- Poziţia nr. 9 – JOHN-ION BANU-MUSCEL – candidat independent
- Poziţia nr. 10 – PETRU-DANIEL FUNERIU – candidat independent
- Poziţia nr. 11 – NICUŞOR-DANIEL DAN – candidat independent.
Urnele de vot se vor închide la ora 21:00.
De asemenea, există cu posibilitatea prelungirii votului până la ora 23:59 pentru cetăţenii care, la ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a vota.
După numărarea oficială a voturilor și anunțarea rezultatelor de către Biroul Electoral Central, pe data de 18 mai 2025, se va organiza turul doi al alegerilor prezidențiale, în care se vor confrunta primii doi competitori clasați în turul întâi.

