Administrație

Bugetul local va asigura materiale de protecție pentru școlile din municipiul Călărași

Astăzi, 7 septembrie, consilierii locali sunt convocați în ședință extraordinară pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli.

La propunerea primarului Daniel Ștefan Drăgulin, în urmă cu o săptămână, toți directorii de unități de învățământ (grădinițe, gimnazii, licee) au fost invitați la o întâlnire pe tema deschiderii în condiții optime a anului școlar pentru elevi, preșcolari și personal didactic și nedidactic. Prezentă a fost și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași, asigurată de prof. Camelia Croitoru. S-a stabilit ca fiecare școală să facă solicitări cu necesarul primului semestru la capitolul măști de protecție pentru copii și personal, dezinfectanți de mâini și suprafețe și alte materiale de curățenie.

În urma analizei bugetului local, primarul Daniel Ștefan Drăgulin propune astăzi consilierilor locali rectificarea bugetului în sensul alocării sumei de 510.000 de lei unităților școlare, pentru demararea urgentă a achizițiilor de către fiecare școală. Banii vor asigura materialele de protecție pentru cel puțin două luni, urmând să se propună o nouă rectificare în acest sens.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *