Social

Bursa locurilor de muncă, la Călărași. Peste 290 de posturi, vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași organizează, vineri, 12 mai 2023, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Acțiunea se va desfășura începând cu ora 10:00, în următoarele locații:

  • Călărași  –  Foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași;
  • Oltenița – Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Oltenița, str. Argeșului, nr. 111.

Până la această dată, au fost contactați 420 de agenți economici. Dintre aceștia, doar 25 și-au anunțat participarea la bursă, locurile de muncă comunicate ajungând la un număr de aproximativ 293 de posturi vacante.

Principalele domenii de activitate în care sunt oferite locurile de muncă sunt următoarele:

  • confecţii textile – 81 de locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: operator confecționer, muncitor necalificat, lăcătuș mecanic, confecționer mașinist;
  • construcții – 34 de locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: mecanic utilaje, sudor, dulgher, zidar, fierar, instalator, buldoexcavatorist, lăcătuș mecanic, contabil;
  • confecţii textile – 16 operatori confecționeri;
  • alte activităţi – 162 de locuri în meseriile/ocupaţiile: ajutor de bucătar, bucătar, barman-ospătar, stivuitorist, operator la mașini-unelte semiautomate și automate, operator la colectatul și manipulatul lemnului, muncitor necalificat în bucătărie, spălator auto, coafeză, tractorist, lucrător comercial, unit manager, consultant asigurare, agent asigurare, îngrijitor de animale, agent de securitate, ambalator manual, manipulant de mărfuri, operator comandă numerică, confecționer montator produse de lemn, mecanic auto, operator prelucrare mase plastice, contabil, controlor de calitate, magaziner.

Relații suplimentare cu privire la Bursa locurilor de muncă se pot obține la numerele de telefon 0242/318.375, 0242/318.376 sau la adresa de e-mail : ajofm.cl@anofm.gov.ro.

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *