Sănătate

Călărăşenii, exces de alcool şi mâncare, de Paşte. Au ajuns la UPU

Peste 100 de călărășeni au solicitat asistență medicală, în primele două zile de Paște. Potrivit declarațiilor medicului primar din cadrul Unității de Primiri Urgențe Călărași, Viorica Gheorghiță, în această perioadă a Sărbătorilor  Pascale au predominat afecțiunile digestive și tulburările cauzate de excesul de alcool.

În aceste zile de sărbătoare, la Unitatea de Primiri Urgenţe Călăraşi, s-au prezentat 11 copii şi 55 de adulţi cu tulburări digestive, dar şi 21 de pacienți, pe fondul excesului de alcool. Pe lângă aceştia, au fost şi pacienţi cu boli cardiace care au solicitat ajutorul medicilor, din cauză că nu şi-au luat tratamentul.

Au fost și pacienți la care s-au decompensat bolile cardiace, decompensări care au survenit din cauza tratamentului pe care nu l-au luat în perioada aceasta sau pe care au omis să îl ia și au fost nevoiți să apeleze la ajutorul nostru”, a explicat dr. Viorica Gheorghiţă.

După mesele copioase din perioada Sărbătorilor Pascale, medicul primar din cadrul UPU recomandă multă mişcare: „După aceste mese îmbelșugate, toată lumea are nevoie de o mica pauză alimentară, de foarte multă mișcare. Celor care au boli cronice, le recomand nu își neglijeze tratamentul și pentru cei care au afecțiuni acute, le recomand să se adreseze Unității de Primiri Urgențe în momentul oportun, pentru că lucrurile trebuie rezolvate imediat, nu după mult timp, când apar complicații ale bolilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *