Actualitate

Călărași/218 copii, născuți în iunie 2021

Direcția Regională de Statistică din Călărași informează că, în județul nostru, luna iunie 2021, comparativ cu luna precedentă, a fost  caracterizată de creşterea numărului născuţilor-vii, căsătoriilor şi de scăderea numărului deceselor generale, divorţurilor şi a deceselor sub un an.

În luna iunie 2021 s-au născut  218 copii, cu 27 mai mulți comparativ cu luna precedentă. Numărul persoanelor care au decedat în  luna iunie 2021 a fost de 363, cu 39 decese mai puţine faţă de luna anterioară. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ  de  -145 persoane în luna iunie 2021. În luna iunie 2021 s-a înregistrat un deces sub un an. Comparativ cu luna iunie 2020, în luna iunie 2021 a crescut cu 20 numărul născuţilor-vii şi respectiv numărul deceselor generale cu 19. Numărul deceselor sub un an s-a menţinut la acelaşi nivel faţă  de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Nupţialitate şi divorţialitate

În  luna iunie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 182 căsătorii, mai multe cu 45 comparativ cu luna precedentă şi 21 divorţuri, cu 13 mai puţine comparativ cu luna mai 2021. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în luna iunie 2021, s-au înregistrat cu 94 căsătorii mai multe, iar numărul divorţurilor a fost mai mic cu 15 faţă de luna iunie 2020.

Foto: www.zf.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *