Educație

Calendarul oficial al simulării Evaluării Naționale

Elevii clasei a VIII-a urmează să susțină simularea Evaluării Naționale. Potrivit Ministerului Educației, acestea vor debuta în data de 17 martie a.c., cu proba de Limba și literatura română. Apoi, în data de 18 martie, absolvenții clasei a VIII-a vor continua cu matematica, iar pe 19 martie vor participa la proba de Limba și literatura maternă. Pe 31 martie, rezultatele simulărilor vor fi comunicate. 

Ministerul Educației a transmis, cu această ocazie, informații importante pentru copii, cu privire la redactarea lucrărilor scrise.

La proba de limba și literatura română și/sau maternă:
  •  Sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
  • Un răspuns completat poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise și scrierea în dreapta a literei asociate răspunsului considerat corect.
  • Un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
 La proba de matematică:
  •  La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • Este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.
  • Un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. Dacă elevul revine asupra răspunsului selectat/încercuit inițial și consideră ca fiind corectă o altă variantă, aceasta va fi scrisă în rubrica/celula dedicată punctajului atribuit itemului, aflată lângă zona cu cele patru variante de răspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *