Social

VIDEO| Ce modificări aduce noua lege a pensiilor, în cazul ajutorului de deces

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (la data de 1 septembrie 2024), directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Călărași, Tatiana Zaharia, a făcut mai multe precizări, în cadrul unei conferințe de presă, despre ajutorul de deces.  

Potrivit art.111 alin.(2) din Legea nr. 360/2023, ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului persoanei care, în ultimile 6 luni anterioare decesului, a avut calitate de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă.

Sursa citată a subliniat faptul că dispozițiile art.,111 alin.(2) nu se aplică:

  • în cazul decesului pensionarului,
  • și nici în vederea acordării ajutorului de deces prevăzut la art.112 din lege, în cazul decesului unui membru de familie care, la data decesului, nu era asigurat sau pensionar al sistemului public de pensii.

Ajutorul de deces poate fi solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescriptie, prevăzut de lege, calculat de la data emiterii certificatului de decesi nu de la data decesului), potrivit dispozițiilor art.116 alin.(2) din lege.

Ajutorul de deces poate fi acordat și persoanei juridice, doar prin virament bancar, în baza documentelor prevăzute la art.101 alin. (2) și (3) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.360/2023, aprobate prin HG nr.181/2024.

În cazul persoanei juridice, dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces se face doar cu înscrisuri (ex. Factură). Nu se poate face dovada cu declarație pe proprie răspundere autentificată, conform art.95 alin.(3) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.360/2023, aprobate prin HG nr.181/2024.

Competența în ceea ce privește plata ajutorului de deces revine exclusiv caselor teritoriale de pensii, fiind eliminată competența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă privind plata ajutorului de deces în cazul decesului șomerului sau al unui membru de familie al acestuia.

Menționăm că cererile înregistrate la casele teritoriale de pensii, începând cu data de 01.09.2024, se soluționează în temeiul Legii nr.360/2023, chiar și în cazul decesului asiguratului sau pensionarului survenit înainte de aceasta dată, îndeplinind, desigur, condițiile de eligibilitate prevăzute de acest act normativ.

Conducerea instituției călărășene a mai afirmat că, în perioada ianuarie-august 2024, CJP Călărași a achitat un număr de 2.293 de ajutoare de deces, suma totală achitată fiind de 18.511.897 de lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *