La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi prezentat la o ședință organizată la sediul unității administrativ-teritoriale din localitate, purtând la brâu o armă.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au stabilit că, în jurul orei 10:00, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din orașul Budești, s-a prezentat la ședință având asupra sa, într-un toc purtat la brâu, o armă neletală de tip pistol, deținută legal.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar arma în cauză a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Activitățile sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Cel care s-a prezentat cu pistolul în cadrul ședinței de Consiliu Local este Valentin Răducu (USR). Acesta și-a dorit, anul trecut, să devină primar în Budești, candidând din partea Alianței Dreapta Unită pentru fotoliul de edil, însă fără succes.

