Economie

Controale antifraudă. ANAF a suspendat activitatea a peste 180 de firme

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens, Agenția desfășoară acțiuni de control menite să îndrepte sau să sancționeze neregulile comise de contribuabili, îmbunătățind astfel gradul de colectare.

Astfel, acțiunile de control antifraudă desfășurate în perioada ianuarie – mai 2022 au vizat 12.101 contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicații fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuții sociale și de sănătate, alte impozite) și aplicate sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) în sumă totală de 364.122.552 lei, respectiv:

314.385.612 lei implicații fiscale (estimate în cadrul a 1.089 procese-verbale de control),

49.736.940 lei sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări), respectiv:

33.090.839 lei amenzi contravenționale aferente unui număr de 5.339 amenzi, au fost aplicate și 424 avertismente;

16.646.101 lei confiscări de numerar, venituri din activități ilicite și bunuri.

Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 72 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 196.167.167 lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cauzelor investigate, au fost dispuse 39 de măsuri asiguratorii în sumă de 32.223.385 lei.

Suspendări de activitate au fost dispuse la un număr de 186 contribuabili, din care 168 contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (153 suspendări pentru nedotare AMEF, 14 suspendări pentru neutilizare AMEF) și 19 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015.

Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate, structurile DGAF au propus pentru declarare în inactivitate fiscală un număr total de 25 contribuabili, fiind emise avize în acest sens, comunicate organelor fiscale competente.

Situația rezultatelor acțiunilor de control, pe fiecare structură DGAF, în funcție de valoarea implicațiilor fiscale cuantificate în procesele-verbale de control:

  Structura Total valoare implicații fiscale estimate (lei) Total valoare sancțiuni contravenționale (lei)
1 Aparat central 82.812.800 696.422
  DCMTI 33.316.459 131.200
  DCICC 29.717.081 51.330
  DCE 11.939.229 29.678
  DOVIEPA 7.840.031 484.214
2 DRAF Suceava 56.952.134 6.218.262
3 DRAF București 48.698.312 5.086.988
4 DRAF Oradea 43.215.144 5.980.781
5 DRAF Constanța 33.901.303 16.776.108
6 DRAF Deva 16.001.025 1.055.789
7 DRAF Alexandria 13.989.775 5.086.828
8 DRAF Sibiu 13.175.548 5.224.919
9 DRAF Târgu Jiu 5.639.571 3.610.843
  TOTAL 314.385.612 49.736.940

Veniturile încasate din valorificarea bunurilor confiscate de către inspectorii antifraudă, înregistrate în perioada de referință sunt de 1.114.946,55 lei – sume evidențiate în contul 50.85 „Disponibil din valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului” (conform informațiilor lunare primite de la Direcția generală executări silite cazuri speciale – Direcția operativă valorificare bunuri confiscate).

Sursa foto: www.bugetul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *